Iti da viata peste cap

Este mereu altfel. Mereu mai bine, mereu mai puternic, mereu mai intens. Este o bataie de inima mai rapida. E un somn fara somn si totusi unul cu cele mai frumoase vise. E mirosul primei zile de primavara. Este sfarsitul universului. E primul pas pe care il faci in viata de cand ai venit prima oara pe lume. Este rasaritul. Nu ti-ai dori niciodata sa fie apusul. Este si apusul.
E ceva confuz si puternic. Nu-ti da timp si rabdare sa te intrebi ce este. E ceva ce vrei mai mult, dar mai mult decat atat nu poti. E ca si cum esti tu in continuare, dar ca si cum altcineva s-ar suprapune peste mintea ta, s-ar asterne peste gandurile tale. E cam si cum ar fi disparut deodata, dintr-o data, toate cuvintele care ar fi putut sa descrie chinul asta prelung, supliciu, fericirea asta suprema. E mai rau ca focul. E soare. Absenta lui. E ploaia de vara, prea scurta, prea trecatoare. Prea multa apa. Te arde, te inunda si te stinge iara. E ceva care nu te intreaba, nu sta la taclale cu tine si sustine ca iti furnizeaza toate raspunsurile tacerilor de pana acum. Te ia adesea peste picior. E ca un vartej. Te ameteste. Te vindeca. Te face sa zambesti. Te face sa zbori, sa te simti din nou copil. E un semn de intrebare care uneori nu are punct. Iti lipseste. Te doare. Te face fericita. E mai mult decat ceri, mai putin decat ti-ar ajunge vreodata. E sus de tot... si tu mai ai putin... poti ajunge.
Este mereu altfel. Mereu mai bine, mereu mai puternic, mereu mai intens. Mereu iti alearga inima ca pe hotii de cai. E o bataie de inima mai rapida. E un somn fara somn si totusi cu cele mai frumoase vise. E mirosul primei zile de primavara. E sfarsitul universului. Dar si setea lui Alfa, foamea inceputului. Este primul pas pe care il faci in viata de cand ai venit prima oara pe lume. Este rasaritul. Nu ti-ai dori niciodata sa fie apusul. Este si apusul, soarele care intra cu teama in mare. Este aerul tare dintr-o zi sufocanta de vara. Este ultima frunza care ramane agatata toamna pe ramura unui copac.
Este cel mai frumos zambet de pe pamant. Sunt ochii tai care stralucesc mai puternic ca niciodata, calauzindu-i drumul catre tine. Este viata ta care se umple asa cum niciodata n-ai fi crezut de cand a ramas goala ultima data. Multumesti. Ti se multumeste. Ti-e frica. Sufletul ti-e plin pana la refuz, dar mai vrea, niciodata nu pare ca se satura. Nici macar acum... E de bine? E de rau? Cine stie? Sentimentul de a fi indragostit... de a fi indragostit din nou... este cea mai mare minune care ti se putea intampla. Este asa cum inteleg eu sentimentul, frica, placerea, bucuria, durerea de a fi indragostit. E ca si cum ai trai intr-un vis, ca si cum te-ai misca intr-o poveste. Si daca te-ai trezi brusc? Si daca ar fi o poveste... inca una... care se termina trist? Poate chiar inainte sa inceapa!?...